CERTMIL

Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică

Festivitatea de premiere a participanților la exercițiul CyberMAN25

Exercițiul tehnic de specialitate în domeniul securității și apărării cibernetice „CyberMAN25”, aflat deja la cea de-a cincea ediție, este planificat și organizat de către Agenția de Apărare Cibernetică.

Ediția din acest an s-a desfășurat în perioada 19–23 mai și a reunit peste 200 de participanți, atât militari, cât și civili, din cadrul instituțiilor componente ale sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Alături de aceștia, au participat reprezentanți ai Directoratului Național de Securitate Cibernetică, ai Armatei Naționale a Republicii Moldova, precum și operatori economici cu atribuții în domeniul securității cibernetice.

Au fost prezenți, de asemenea, studenți ai academiilor militare, elevi ai colegiilor naționale militare și ai școlilor de maiștri militari și subofițeri, precum și cursanți din instituțiile de formare în domeniul comunicațiilor, tehnologiei informației și apărării cibernetice.

Exercițiul a fost structurat în două scenarii tehnice, fiecare cu obiective și formate distincte. Primul scenariu, desfășurat sub forma unui exercițiu de tip Capture-The-Flag, a implicat 35 de echipe. Participanții au avut de rezolvat o serie de provocări structurate pe trei niveluri de dificultate: ușor, mediu și greu, din diverse categorii relevante pentru securitatea cibernetică, precum Web, Criptografie, Steganografie, Rețelistică, Forensics, Reverse Engineering, Mobile, IoT, OSINT și altele.

Cel de-al doilea scenariu, de tip Red vs. Blue, a reunit 25 de echipe într-o confruntare interactivă de tip atac-apărare. Participanții au avut oportunitatea de a-și demonstra atât abilitățile defensive, prin protejarea propriilor infrastructuri cibernetice compuse din sisteme de tip Bucket Manager, Multi-Factor Authentication și Access Control, cât și competențele ofensive, prin identificarea și exploatarea vulnerabilităților din sistemele adversarilor. Evaluarea echipelor s-a realizat pe baza capacității de apărare, a eficienței atacurilor și a menținerii disponibilității serviciilor, acestea cumulându-se în scorul final.

Exercițiul național „CyberMAN25” contribuie semnificativ la dezvoltarea culturii de securitate cibernetică, la perfecționarea capabilităților tehnice și la consolidarea cooperării interinstituționale într-un mediu cibernetic în continuă schimbare.

Festivitatea de premiere a avut loc în data de 26 iunie 2025, la sediul Comandamentului Apărării Cibernetice, iar premiile au fost înmânate de domnul general de brigadă ing. Răzvan TUDOSE, comandantul Comandamentului Apărării Cibernetice și de domnul colonel ing. Sorin MANOLE, șeful Agenției de Apărare Cibernetică.

Cele mai notabile performanțe au fost recunoscute și recompensate astfel:

Scenariul Capture-The-Flag la nivel Național:

•           Locul 1 – BitDefender România

•           Locul 2 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

•           Locul 3 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

Scenariul Red and Blue la nivel Național:

•           Locul 1 – BitDefender România

•           Locul 2 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

•           Locul 3 – Direcția Generală de Informații a Apărării

Scenariul Capture-The-Flag la nivelul Ministerului Apărării Naționale:

•           Locul 1 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

•           Locul 2 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

•           Locul 3 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

Scenariul Red and Blue la nivelul Ministerului Apărării Naționale:

•           Locul 1 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

•           Locul 2 – Direcția Generală de Informații a Apărării

•           Locul 3 – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”

Mulțumim sponsorilor CISCO, Bitdefender, Dendrio, Palo Alto Networks și Provision pentru sprijinul acordat în vederea organizării festivității de premiere și a premiilor acordate performerilor din cadrul exercițiului.

Felicitări tuturor participanților pentru rezultatele obținute!

© Ministerul Apărării Naţionale | Site realizat de Agenția de Apărare Cibernetică |